Oana Pellea zice asa frumos ca tacerea nu o poti pune in cuvinte , nu poti pune o lacrima in cuvinte si nu poti pune un zambet in cuvinte . Cuvintele sunt intr-adevar sarace si mici cand e vorba de sentimente profunde si reale , oricat ai incerca imensitatea unei iubiri nu o poti pune in cuvinte . Cu toate astea , asa in mod sarac si mic as vrea sa va povestesc ce am simtit eu cand am devenit mama .
Cand am tinut-o prima data pe Ingrid in brate mi s-au inundat ochii de lacrimi . Vreau sa va imaginati cel mai intens moment de iubire din viata voastra , cand nu puteati dormi si manca de dragul cuiva iar cand il vedeati genunchii parca vi se topeau ca untul intr-o tigaie incinsa . Ia sentimentul asta si multiplica-l la infinit. Am simtit ca nu pot respira de atat iubire si am simtit ca vreau sa o tin pe pieptul meu o eterniate si parca tot nu mi-ar fi ajuns pentru ca iubirea pe care am simtit-o in clipa aia nu aveam nici macar puterea sa o manifest intr-un mod fizic , iubirea care ma umplea era ca o tornada iar eu simteam ca sunt un pahar cu apa in care nu incape .
Mi-am ridicat privirea iar langa mine cu ochii plini de lacrimi si fata incarcata de un miliard de emotii era el , minunatul meu iubit care mi-a incheiat sireturile cand burta era prea mare sa pot ajunge , care m-a tinut de mana tot timpul sarcinii si a fost acolo langa noi pe durata travaliului si a nasterii . As mai naste de 100 de ori sa retraiesc acel sentiment , altul mai frumos si mai complet inca nu mi s-a dat sa simt. Cred ca fiecare dintre noi isi doreste o iubire neconditionata care sa dureze o viata si iata ca bucuria de a fi parinte implineste aceasta nevoie . Acum imi amintesc ca am auzit o fraza care zicea cam asa : ”Acum e mic si de aia nu mai poti de iubire , stai sa implineasca vreo 16 ani sa vezi atunci cum e.” Nu stiu cum o fi atunci dar cred ca totul incepe cu inceputul .Tocmai de aia in creserea copiilor la fel ca si in relatia cu partenerul de viata este important ca in fiecare zi sa imbogatesti relatia , iar asta inseamna sa accepti faptul ca si copilul tau e om iar tot ce faci in cresterea lui sa ii aduca fericirea nu doar din punctul tau de vedre ( noi mamele stim mereu ce e bine pentru ei si mai uitam sa ii si ascultam ) ci si din punctul lor de vedere . Eu sugerez sa ne punem picioarele in pantofii aia mici si sa ne intrebam cum se simt si ei . Am convingerea ca atat timp cat noi ne respectam copii la randul lor ne vor respecta . Dar eu pana la 16 ani a lui Ingrid mai am , pana atunci ma bucur de ea acum cand e cat o neghinita , pentru ca timpul nu ii e promis nimenui asa ca prefer sa traiesc in prezent si sa ma bucur de manutele ei cleioase puse cu atata drag pe fata si pe hainele mele .
Comentarii
Trimiteți un comentariu