Mama perfecta nu exista

      Inainte sa va spun off-ul meu de mama, as vrea sa va explic pe scurt cum stiu eu ca functioneaza creierul nostru . 

  Este structurat in trei parti : 

 Trunchiul cerebral responsabil pentru functia de reproducere , autoconservare, circulatia sangelui , respiratia , somnul si contractia muschilor .

    O alta parte a creierului este sistemul limbic , a carei functie este sa genereze emotii puternice . 

    Ultima regiune din structura creierului este cortexul cerebral .Aceasta portiune a creierului cel mai bine dezvoltata in randul specimenelor Homo sapiens, este responsabila pentru functiile cognitive , este acea parte din fiinta voastra care este constienta , gandeste , observa , ia decizii , anticipeaza , reactioneaza .

 Vom numi primele doua parti ale creierului ” creierul vechi ” iar pe ultima o vom numi ”creierul nou”. 

   Acum sa va explic cum stocam noi informatiile . Majoritatea sunt stocate in creierul vechi pe baza de imagini . Creierul nou scaneaza imaginile ( oameni , animale , locuri) si le trimte creierului vechi iar acesta dupa o cautare prin baza lui de date ( amintiri pe care le asociaza cu situatiile respective) instiinteaza creierul nou daca este in siguranta sau daca e necesar sa lupte sau sa fuga .

 Va voi da un exemplu de o trauma care pentru noi adultii ar trece neobservata dar pe copii nostri ii poate afecta pe viitor .

 Urmeaza sa nasti si ii explici copilului ca mami trebuie sa mearga la spital sa aduca un fratior iar el intre timp e necesar sa mearga la matusa Ioana pentru cateva zile . Din toate astea copilul receptioneaza doar ca  mama pleaca si el ramane singur . Matusa Ioana poate fi cea mai iubitoare matusa din lume dar copilul o va asocia mereu ( chiar si ca adult ) cu abandonul . Creierul nou de cate ori o vede trimite imaginile scanate creierului vechi iar acesta semnalizeaza pericolul . 

 Incerc sa scot in evidenta faptul ca e atat de usor sa creezi traume copilului si este foarte greu ca adult sa le identifici si sa le vindeci pentru ca ele se acumuleaza in camaruta aia a creierului vechi si mintea constienta uita de existenta lor .
   Uneori ma coplesesc sentimente de vinovatie pentru lucuri aparent mici dar eu stiu cat sunt de importante de fapt pentru puiul meu de om . Acum catva timp am avut o noapte foarte grea in care m-am simti foarte rau si nu am dormit mai deloc .A doua zi m-am trezit fara zambet pe buze , tragand de V. spunandu-i ca as vrea sa se ocupe el de copil . L-am vazut cam moracanos si atunci am izbucnit revarsand asupra lui toata oboseala si frustrarea mea . Copilul a vazut si a auzit si bineinteles ca a mai depozitat cate ceva in camaruta creierului vechi iar mai tarziu se va intalni cu situatii care vor fi inofensive dar din cauza trairilor ei le va receptiona diferit . 

 Cresterea unui copil e foarte solicitanta si cu cat esti un parinte mai informat cu atat parca devine mai solicitanta . Am facut tot ce am putut si stiut eu mai bine ca mama , am tinut copilul doar in brate cat a vrut (adica tot timpul ) , doarme cu noi ,m-am informat in ceea ce priveste nustritia copiilor , in ceea ce priveste jocul cu bebelusii , in ceea ce priveste perceptia bebelusilor asupra lumii , in ceea ce priveste implinirea nevoilor bebelusilor , in ceea ce priveste educarea copiilor , am citit cam tot ce mi-a cazut in mana si mi-au cazut destul de multe . Pentru a avea timp de citit de gatit si de facut curatenie mi-am redus orele de somn , alta solutie nu exista din moment ce bunici, matusi si alte rude nu avem aproape iar tati lucreaza mult pentru ca este singurul care sustine financiar familia . 

Si cu toate astea mereu am avut sentimentul ca nu fac destul , sentimentul de vinovatie pentru oboseala , pentru proasta dispozitie , pentru ca nu am reusit sa implinesc perfect fiecare nevoie a copilului meu . 

 Bine ne-a etichetat Freud ”fiinte insatiabile ”, ca si mama oricat ai oferi copiilului parca niciodata nu ajunge iar ca si copil oricat de mult te-ar iubi parintii si oricat ar incerca sa te creasca echilibrat nu ajunge pentru ca toate nevoile unui copil sau adult nu pot fi complet implinite niciodata . 

   Incep sa pricep si eu intr-un final ca cel mai important pentru mine si pentru familia mea este ca atunci cand pun capul pe perna sa il pun golit de vinovatie si remuscari , ca atat cat eu pot da este suficient , sa ma relaxez si sa las lucrurile sa decurga natural , am priceput ca atunci cand pui iubire in ce faci  totul e bine facut . Si ce imi doresc pentru mine ca mama , nu mai e  sa fiu o mama perfecta pentru ca e in ideal absurd , imi doresc sa fiu o mama prezenta si imi doresc sa fiu o mama relaxata . Desigur asta nu inseamna ca ma voi opri din a acumula informații benefice copilului meu , dar le voi aduna conștienta de faptul ca multe lucruri aparent făcute greșit fac parte din cursul firesc al lucrurilor si oricât mi-as dori nu imi pot inchide copilul intr-o bula de maxima siguranța in care sa nu pătrundă nici un fel de sentimente negative .